Ce frumos e cerul când deschiși ți-s ochii,
Când perdeaua nopții se destramă-n zori
Și lumina zboară îmbrăcată-n rochii
De mărgăritare, aur și răcori!

Ce frumoasă-i viața care se-noiește
Prin călăuzirea Duhului de sus
În ea tot smaraldul jertfei locuiește
Tot ce de țărână este mai presus.

Ce frumos e Raiul când îl vezi cu pasul
Printre flori albastre căutând Taborul
Măsurând iubirea și având compasul
Sfintei legături cu Mântuitorul!

Ce frumoasă-i râvna după închinare
Când alergi cu dorul, în iuțeala știucii,
Însetat de pace și de alinare
Și-ți depui păcatul la piciorul crucii!

Ce frumoși sunt snopii vrednicei credințe,
Rodul suferinței Domnului Isus
Ei așteaptă slava noii reședințe,
Dulcea lor răsplată e acolo, sus…!

Frumuseți regale, vă cuprind seninul
De la țărmul mării până-n infinit.
Mă despart de mine, mă-nfrățesc cu crinul,
Zbor spre veșnicie alb împodobit!